În adâncurile Oceanului Pacific, la mii de metri sub suprafață, o descoperire neașteptată ar putea revoluționa înțelegerea noastră despre viața pe Pământ – și în alte părți. Cercetătorii au descoperit un fenomen pe cât de fascinant, pe atât de misterios: producerea de oxigen în locuri unde nu ar trebui să existe.
Situată între Hawaii și coasta Mexicului, zona Clarion-Clipperton (CCZ) se întinde pe mai mult de 4,5 milioane de kilometri pătrați. Această câmpie abisală, situată la o adâncime de aproximativ 4 000 de metri, adăpostește o biodiversitate încă în mare parte necunoscută. Mai ales bogăția sa geologică atrage atenția: ea conține miliarde de noduli polimetalici, mici roci bogate în nichel, mangan, cobalt, cupru și zinc.
Potrivit unui studiu recent publicat în revista Nature Geoscience, acești noduli nu sunt valoroși doar pentru industrie. Ei ar putea juca, de asemenea, un rol ecologic major prin producerea de… oxigen. Acest lucru reprezintă o surpriză totală, deoarece la această adâncime, lumina soarelui nu pătrunde, excluzând fotosinteza – procesul considerat anterior responsabil pentru toată producția de oxigen de pe Pământ. Fenomenul a fost denumit „oxigen negru”. Acesta este produs fără lumină, fiind posibil printr-o reacție electrochimică naturală în noduli. Această descoperire pune sub semnul întrebării decenii de certitudini științifice, în special cu privire la originea vieții aerobe, care presupune prezența oxigenului.
Autorul principal al studiului, Andrew Sweetman, oaceanolog de mare adâncime în cadrul Scottish Marine Science Association, explică faptul că totul a început în 2013, când, spre surprinderea sa, a detectat o creștere a oxigenului în măsurătorile efectuate în CCZ. La momentul respectiv, el a suspectat o defecțiune a senzorului. Dar datele au fost confirmate de-a lungul anilor. Ipoteza sa? Nodulii polimetalici se comportă ca niște geobaterii, capabile să separe apa de mare în hidrogen și oxigen printr-un proces de electroliză, datorită sarcinilor naturale acumulate pe suprafața lor. În laborator, chiar și după sterilizarea nodulilor pentru a elimina orice activitate microbiană, producția de oxigen a continuat.
Această capacitate de a genera oxigen în absența luminii ar putea avea implicații majore: nu numai pentru a înțelege cum a evoluat viața pe Pământ, ci și pentru a ne imagina cum ar putea apărea în alte locuri. Sateliți precum Europa (în jurul lui Jupiter) sau Enceladus (în jurul lui Saturn), care adăpostesc oceane sub suprafețele lor înghețate, ar putea teoretic să aibă roci similare. Sweetman spune: “Dacă oxigenul se poate forma în abis, atunci trebuie să revizuim ceea ce credeam că știm despre condițiile necesare pentru apariția vieții.”
Această descoperire științifică vine într-un moment de mare tensiune internațională. Numeroase companii, precum The Metals Company, militează activ pentru exploatarea acestor noduli, care sunt esențiali pentru tranziția energetică, în timp ce 25 de țări solicită un moratoriu asupra mineritului la mare adâncime, argumentând că riscurile ecologice sunt încă puțin cunoscute. Biologul marin Lisa Levin, de la Scripps Institution of Oceanography, rezumă bine dilema: “Acesta este un exemplu excelent a ceea ce înseamnă explorarea adâncurilor mării: fiecare expediție pune la îndoială ceea ce credeam că știm. Descoperirea acestei producții de oxigen este o nouă funcție a ecosistemului. Ea trebuie să fie luată în considerare înainte de orice exploatare”.
În prezent, Autoritatea internațională pentru fundul mării (International Seabed Authority, ISA) continuă negocierile privind reglementarea acestei exploatări. Acest studiu este o dovadă suplimentară a faptului că fundul mării rămâne o frontieră științifică neexplorată, a cărei conservare este poate la fel de importantă ca și resursele pe care le conține.
Leave a Reply